fbpx

Partidul ACUM

Dialog cu societatea

ACUM este un partid conștient că nici o grupare politică nu deține monopolul cunoașterii și al expertizei, dar care știe că societatea civilă românească dorește o reformă profundă, pentru eliminarea oligarhiilor  care căpușează societatea și economia. Încearcă să mai creadă într-o societate democratică, asociațiile și organismele care promovează profesionalismul și societatea deschisă, relațiile corecte, principiale și competența. Mai există politicieni care sunt dezamăgiți de corupția și nepotismul promovate de partide.  

De aceea, vom rămâne deschiși la dialogul cu aceste forțe sociale.

Acum, mai mult ca oricând, trebuie să acționăm. Viziunea noastră este pentru o Românie democratică , echitabilă din punct de vedere social cu toți cetățenii ei, fără discriminare, sustenabilă din punct de vedere al mediului. Avem nevoie de o economie care să servească atât generației actuale, cât și generațiilor viitoare, dar orientată spre îmbunătățirea condițiilor de viață

Pentru a putea realiza toate acestea avem nevoie de sprijinul și susținerea voastră, primul pas fiind acela de a urmări postările noastre despre modificările importante ce le propunem societății, în dialog cu societatea și de a identifica acele legi, imperios de adoptat/modificat, schimbând astfel definitiv paradigma că ”Parlamentul știe ce legi vor românii” cu sintagma “Cetățenii știu ce legi vor”. 



Dialog cu societatea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *