Justiție pentru mediul înconjurător
Pentru implementarea obiectivelor Pactului Verde European va fi nevoie de reformarea legislației de mediu și de asigurarea implementării acesteia la toate nivelurile. Odată cu aceasta, va trebuie să înăsprim și măsurile împotriva celor care o încalcă. Dreptul la informație, în acest sens, trebuie garantat pentru cetățeni și organizațiile societății civile.
Conservarea mediului este și o problemă socială. În prezent, daunele aduse mediului afectează adesea comunitățile sărace; cu timpul însă, vor afecta întreaga societate. Măsurile cu viziune largă trebuie implementate numai după consultarea localnicilor pentru ca soluțiile să fie adaptate realităților de pe teren.
Suntem, desigur, conștienți că trecerea către o economie circulară nu va avea loc peste noapte și nu va fi întotdeauna ușoară.
Lucrătorii au nevoie de o tranziție justă către mijloace sustenabile de trai. În acest sens, este indispensabilă finanțarea recalificării pentru trecerea la noi locuri de muncă, oferind servicii sociale susținute prin producție, nu numai prin consum.
Obiectivele ACUM pentru biodiversitate și arii protejate:
- Cel puțin 10% din volumul arborilor pe picior din suprafețele exploatabile nu se vor tăia niciodată și vor rămâne drept buturugi, arbori pentru cuiburi de păsări, arbori biotope și arbori cu alte funcții de habitat pentru diferite specii.
- Arborii obținuți prin tehnici de inginerie genetică (i.e., tehnica de editare genetică CRISPR), speciile exotice, monoculturile, aplicarea de pesticide și fertilizatori să fie strict interzise.
- Dezvoltarea unei strategii naționale de monitorizare și control a speciilor care pot pune în pericol viața umană, care să se bazeze pe prevenirea înmulțirii necontrolate, și nu pe uciderea animalelor.
- Propunerea de măsuri pentru a preveni degradarea solului (i.e., prin compactare, arat etc.), tăierile rase, incendierea, drenarea zonelor umede și activități care pot deranja anumite specii în perioade sensibile ale anului (i.e., împerecherea).
- Drumurile forestiere să fie planificate pe termen lung și cu protejarea apelor și solului.
- Drumurile forestiere, cele de scos, rampele primare și alte schimbări ale peisajului să nu depășească 10% din pădure.
- Lucrările silvice să fie permise doar când solul este cel mai puțin vulnerabil (uscat sau profund înghețat).
- Lucrările silvice cu mașini grele (tip TAF, harvester, caterpillar, etc) să fie interzise, cu excepția situațiilor justificate în scris când alte metode sau mașini ar afecta mai mult ecosistemul forestier.
- Legislația pentru protecția animalelor să fie respectată și să se interzică utilizarea oricăror mijloace mecanice sau electrice pentru a forța animalele să muncească.
- Să fie strict interzisă abandonarea deșeurilor în timpul și după lucrările silvice.